La C.A.R.P. „Ana Aslan” Brăila, pe 11 luni din 2021 în condiții de restricții pandemice s-au înregistrat rezultate notabile

Am ales acest titlu, rezonabil pentru reflectarea activității asociației, prezentând indicatorii financiar-contabili cu pondere, cifre reci în aparenă, insensibile, dar care reprezintă un interes major pentru mulți dintre membrii Asociației C.A.R.P. „Ana Aslan” Brăila, care nu poate fi perceput altfel decât raportându-ne la rolul economic și social mereu crescut pe care îl joacă asociația în cadrul comunității brăilene.(Ec. Ilie DUDULEA – președinte)

Cititorii revistei vor înțelege mai bine dacă, definind indicatorii legați de diferitele ajutoare nerambursabile, importanți desigur pentru imaginea de ansamblu, ne vom opri totuși asupra unui fapt care nu reprezintă altceva decât cea mai bună dovadă a realizării scopului
principal al activității noastre, respectiv incluziunea financiară ca o componentă esențială a întrajutorării sociale, respectiv facilitarea accesului la finanțare a unor categorii de persoane care sunt excluse pe piata bancară.

Rezultatele, așa cum vor fi prezentate în continuare, sunt cu atât mai mult de apreciat ca fiind demne de luat în seamă, remarcabile, dată fiind vitregia împrejurărilor în care s-a desfășurat activitatea, potrivnicia lor fiind ilustrată de anunțul important afișat la sediul unității,
redat în pagina a 3-a.

Măsurile au vizat în principal și vizează în continuare obligativitatea purtării măștii la locul de muncă și de către cei care se
prezintă la punctele de control-acces în incintă, asigurarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, respectarea accesului gradual cu păstrarea distanțării.

Așadar, nu poate decât să ne bucure faptul că până la 30 noiembrie 2021 am înregistrat  încheierea a 9.722 contracte de împrumut cu o valoare totală de 46.320.500 lei, o valoare care depășește suma acordată în întregul an 2020, de numai 45.580.770 lei. Sunt împrumuturi
cu dobândă redusă, un număr de 33 chiar fără dobândă în cazul celor cu venituri individuale care îi situează mult sub pragul sărăciei. Acest lucru ne bucură, dar cifrele ne întorc totuși în anii 2010-2013, cu mult sub media realizată în primii ani de mandat, recordul perioadei primelor 11 luni fiind atins în 2018, respectiv o valoare de 55.146.540 lei, cel absolut atins la sfârșitul anului financiar respectiv fiind de 58.249.270lei.

Situatia reprezintă un motiv serios de analiză pentru Consiliul director întrucât sub aspectul funcționalității situația generează îngrijorări
mari în condițiile creșterii tot mai accentuate a costurilor de administrare. Statistic analizând, constatăm o creștere a numărului de beneficiari față de anul anterior pentru unele ajutoare nerambursabile în bani, valoric înregistrându-se o sumă record pentru ultimul deceniu, respectiv 2.248.260 lei. Chiar dacă trebuie să notăm pentru acest an creșterea numărului de beneficiari ai ajutoarelor de deces, prezentăm ca realizări sumele celorlalte ajutoare acordate – 56.040 lei ajutoare sociale în bani pentru 517 membri, 69.470 lei – cotă-
parte din costurile pentru proteze, lucrări dentare pentru 876 de membri și 45.200 lei – cotă-parte ajutor tratament stațiuni pentru 565 de membri.

O mențiune cu totul aparte trebuie acordată și faptului că pe plan investițional se apropie de finalizare lucrările pentru realizarea condițiilor pentru desfășurarea unor activități medicale în beneficiul membrilor, la parametrii impuși de prevenția epidemiologică,  în parteneriat cu Asociația „Respectabilii”.

Încheiem cu sublinierea meritului conducerii asociației, a zecilor de mii de membri, o contribuție deosebită având însă și salariații aflați în slujba acestora, în numele cărora, la acest sfârșit de an, le adresez mulțumiri și tuturor cititorilor un sincer „ La muli ani! ”